Stanciu: „Rapid pornește cu prima șansă, nu putem alinia un prim 11 ideal!”

Stanciu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul celor de la Poli Timișoara, Dușan Uhrin jr, a
prefațat meciul pe care echipa sa urmează să-l dispute contra celor
de la Rapid. Tehnicianul a precizat că nu s-a hotărât asupra
primului 11 pe care-l va trimite în teren, pentru că Rapidul este
un adversar de o factură diferită decât Pandurii Târgu-Jiu. Uhrin a
mai spus că Liga 1 este peste campionatul Cehiei, echipele fiind
mult mai echilibrate în România.

„Pe noi ne așteaptă un meci greu. Rapid a avut multe
ocazii cu Brănești, chiar dacă au remizat, iar împotriva Craiovei
au jucat foarte bine. Noi vom juca într-un stil diferit față de
meciul cu Pandurii. Trebuie să fim responsabili, să avem încredere
că putem obține un rezultat bun, ne dorim să câștigăm, dar iarăși
vom avea o formație ușor schimbată. Ne-am obișnuit să schimbăm
echipa de la meci la meci. Nu jucăm ca să ținem mingea, ci ca să ne
creăm ocazii. Trebuie să tragem învățămintele necesare, în meciul
cu Pandurii am făcut două greșeli triviale. Totuși, am avut de două
ori mai multe ocazii decât Pandurii. Trebuie să nu mai facem
greșeli în apărare și să fructificăm ocaziile.Trebuie să mă
hotărăsc cu ce tactică voi aborda acest meci, nu sunt total hotărât
cu ce prim unsprezece voi începe
„, a conchis
tehnicianul.

Uhrin a spus că singurul meci ușor al Timișoarei a fost cel cu
Universitatea Craiova, în rest toate fiind foarte dificile.

Singurul meci cât de cât ușor a fost cu Craiova, restul
toate au fost foarte foarte grele. E important că jucătorii sunt
încrezători că pot marca până în ultimul minut și norocul nu vine
singur. Eu cred că nu există favorită în acset meci. E un derby
care va fi greu pentru ambele echipe, singurul lor avantaj e că
joacă acasă. După cât de greu am ajuns aici, pe primul loic, ne
dorim cu mare ardoare să ne menținem și facem tot ce se poate
pentru asta. Campionatul este foarte greu, nici nu se compară cu
liga din Cehia. Acolo dacă joci cu ultimul loc, știi din start că
bați cu 3 sau 4 la zero. Aici nu există așa ceva

Managerul sportiv al celor de la Timișoara, Daniel Stanciu, a spus
că Rapid este favorită în meciul direct, mai ales datorită
atmosferei și lotului giuleștean.

„Important e că am reușit să adunăm 5 puncte, ne-am fi
dorit mai mult. Nu putem alinia un prim 11 ideal, Rapid pornește cu
prima șansă, au cel mai bun lot la ora actuală, atmosfera în
Giulești e extraordinară. Îmbucurător pentru noi e că în fața
echipelor importante ale campionatului ne-am prezentat mai mult
decât onorabil. Magera este suspendat, iar după antrenament vom ști
mai bine despre jucătorii pe care ne putem baza. Nu discut despre
acest lucru, nu e o strategie, dar preferăm să avem
discreție”
, a spus oficialul bănățean.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Avertisment pentru toți românii cu BULETIN. Ajungi DATOR cu mii de lei
Avertisment pentru toți românii cu BULETIN. Ajungi DATOR cu mii de lei
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×